Volumul de lucru la construcțiile noi a fost totuși mai mic în aprilie, după instaurarea stării de urgență. S-au efectuat în special lucrări de reparații, cele mai multe dintre ele pentru construcții nerezidențiale și pentru cele de infrastructură.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în luna aprilie reparațiile capitale au crescut în volum cu 14% față de luna martie și cu 56% față de aprilie 2019.
Pe total însă, volumul de lucru în construcțiile de clădiri rezidențiale este mult superior celui din aceeași perioadă a anului trecut. În primele patru luni ale anului, acesta a crescut cu 21%, în timp ce volumul de lucru la construcțiile nerezidențiale este mai mare cu 8%. Cea mai importantă creștere o au însă lucrările de infrastructură, cu un volum mai mare cu 45% față de primele patru luni din 2019, și cu o creștere de 29% numai în aprilie 2020.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.