Era în care Statele Unite și Rusia au dat tonul evenimentelor importante ale lumii este în trecut, iar China și Germania sunt acum în rolul de superputeri, a declarat joi președintele Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri virtuale a Valdai Discussion Club, cu tema “A World of New Opportunities”. Putin a sugerat că și rolurile Marii Britanii și Franței s-au diminuat, în timp ce Beijingul și Berlinul își sporesc puterea politică și economică.

Înaintea alegerilor prezidențiale din SUA din 3 noiembrie, Putin a spus că speră că noua administrație va fi pregătită pentru dialog cu privire la securitate și controlul armelor nucleare, după ce săptămâna trecută Washingtonul a respins o propunere din partea Rusiei pentru o prelungire a tratatului New Start.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday