Compania miliardarului Richard Branson, marchează astfel o nouă metodă de lansare în spațiul extraterestru. Racheta LauncherOne, lungă de 21 de metri, a fost transportată pe aripa unui Boeing 747 deasupra Oceanului Pacific, a fost lansată orizontal, după care s-a îndreptat spre spațiu. Acestă tehnică nu mai presupune existența unei uriașe infrastructuri de lansare la sol, cu costurile aferente, ci doar o pistă care poate suporta greutatea unui 747.

https://twitter.com/Virgin_Orbit/status/1350960438444511232

Deși zborul era unul de test, racheta, care poate transporta o încărcătură de câteva sute de kilograme, a dus în spațiu 10 sateliți de mici dimensiuni, dintr-un program al NASA care permite universităților și altor entități private să lanseze sateliți mici pentru observarea Pământului, predicția vremii și alte proiecte științifice și de cercetare. Compania a confirmat că toți cei zece sateliți au fost plasați cu succes pe orbită.

Acesta a fost primul test de succes al Virgin Orbit, după ce, în ami anul trecut, un test similar a eșuat. După ce LauncherOne a ajuns în spațiu, Branson a spus, că “acest zbor magnific este punctul culminant al multor ani de muncă grea și va dezlănțui, de asemenea, o nouă generație de acțiuni pe drumul spre orbită”.

Sursă: Washington Post

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday