Membrii USR susțin că Bogdan Licu, propunerea PSD pentru funcția de judecător la CCR, nu are pregătirea necesară în domeniul juridic superior: “În plus, prin nedepunerea diplomei de licență la dosarul de candidatură, Bogdan Licu nu a respectat prevederile legale cu privire la documentele necesare a fi depuse în vederea numirii ca judecător la CCR. La rândul său, Camera Deputaților nu a analizat documentele oficiale care să ateste îndeplinirea de către candidat a condițiilor de numire, încălcându-se astfel dispozițiile cuprinse în art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992”, se arată în comunicatul formațiunii politice.
Partidul susține că din actele prezentate de Bogdan Licu (CV și adeverință privind vechimea în muncă) a fost imposibil de analizat, pe parcursul procedurii parlamentare, dacă acesta îndeplinește “o altă condiție esențială pentru un judecător CCR, și anume înalta competență profesională”, care se dovedește prin “rezultate profesionale de excepție, materializate în titluri științitifce, cărți și studii publicate, participări la reuniuni științifice de înaltă ținută, titluri academice etc”.
Mai susține că au fost încălcate prevederile regulamentare prin votul “la pachet”: “În acest sens, a fost imposibil de exprimat o opinie cu privire la un aviz pozitiv sau negativ pentru fiecare candidat în parte, dezbaterea privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de Constituție devenind astfel una iluzorie, iar votul a fost doar unul formal, deși Comisia avea atribuții expres prevăzute privind analiza fiecărui candidat în parte”.
Amintim că astăzi procurorul Bogdan Licu și senatorul Iulia Scântei vor fi noii judecători ai CCR din partea Camerei Deputaților și Senatului. Cei doi îi vor înlocui pe Valer Dorneanu și Mona Pivniceru. Cristi Danileț, propus de USR, nu a primit suficiente voturi.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.