“Ar fi o decizie unilaterală și o încălcare clară a contractului”, a declarat joi președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul Summitului NATO organizat la Bruxelles. “Ar fi o încercare a Rusiei de a ocoli sancțiunile. Nu vom permite acest lucru. Timpul în care energia putea fi folosită pentru a ne șantaja a luat sfârșit“, a mai adăugat von der Leyen.
Anterior, cancelarul german Olaf Scholz a anunțat și el că refuză să plătească pentru energie în ruble, spunând că moneda pentru plăți a fost deja specificată în contractele de achiziție și nu poate fi modificată. Mai mult, Germania va începe construcția de terminale pentru importurile de gaz natural lichefiat în acest an, a mai spus Scholz. SUA, de exemplu, este deja un exportator major de gaz natural lichefiat, potrivit BBC.
Astăzi, cei 30 de lideri ai țărilor NATO s-au întâlnit la Bruxelles pentru a lua decizii în urma evoluției războiului din Ucraina. Întrebat despre discuțiile privind criza energetică din Europa, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg a declarat că “Aliații își coordonează eforturile când vine vorba despre securitatea energetică pentru a reduce dependența de Rusia”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.