Oficialii europeni acuză Rusia și China de răspândirea unor periculoase dezinformări, mai ales de la izbucnirea pandemiei de coronavirus. Josep Borrell, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe a declarat că Pandemia de coronavirus a fost acompaniată de o masivă “infodemie”: “Am fost martorii unui val de informații înșelătoare, farse și teorii ale conspirației, dar și a unei influențe țintite de actori statali. Unele dintre ele au urmărit slăbirea Uniunii și a statelor sale membre“
Pe de altă parte, Vera Jourova, vicepreședinte al Comisiei Europene, a avertizat că următorul front al fakenews este vaccinarea. În doar două luni, dorința de vaccinare a scăzut cu 20% în Germania. Jourova a subliniat că știrile false afectează nu numai sănătatea cetățenilor, dar și pe a democrației, căci subminează capacitatea de răspuns a guvernelor și are un impact asupra economiei.
China a reacționat la acuzațiile Comisiei Europene, printr-un purtător de cuvânt care a precizat că țara sa se consideră o victimă a fakenews și că a luptat întotdeauna împotriva diseminării acestora.
Surse alternative: Reuters, Politico
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.