Raportul propune autorităților statale 400 de măsuri, necesare pentru a atinge până în 2050 reducerea la zero a amprentei de carbon a activității umane pe drumul către net-zero, propuși de agenție într-un raport special.
Cele mai importante dintre acestea:
- Reducerea utilizării combustibililor fosili ar face inutile deschiderea unor noi exploatări de cărbune, petrol și gaze naturale, în afara celor care au fost deja aprobate pentru dezvoltare.
- Economiiile avansate ar trebui să reducă la zero emisiile generate de producerea de energie electrică până în 2035, iar la nivel global până în 2040, prin creșterea producției din surse regenerabile de la 29% în prezent până la aproape 90% în 2050.
- Numărul de puncte de încărcare pentru mașinile electrice ar trebui să crească de 40 de ori, până la 40 de milioane în 2030. Acest lucru ar necesita o investiție anuală de 90 de miliarde de dolari.
- Până în 2035, aproape toate mașinile vândute la nivel global ar trebui să fie electrice, iar până în 2050 aproape toate camioanele grele vor fi electrice sau alimentate cu pile de combustie (hidrogen).
- Venitul pe cap de locuitor din petrol și gaze din țările petroliere ar urma să scadă cu aproximativ 75%, de la 1.800 de dolari la 450 de dolari, până în 2030.
Raportul AIE susține că populația va trebui să treacă treptat la încălzirea locuințelor cu energie produsă din hidrogen sau cu pompe de căldură, care extrag energia termică din pământ, din apă sau din aer, chiar dacă acestea sunt soluții mai scumpe, deocamdată.
BBC observă faptul că planul făcut de Agenția Internațională pentru Energie necesită, pe lângă investiții masive, și o cooperare internațională la o scară fără precedent. Numai trecerea locuințelor, care acum produce 20% din emisii, pe o altă sursă de încălzire va aduce un impact masiv inclusiv în sectorul construcțiilor, iar capacitatea de producție de energie regenarabilă ar presupune de patru ori mai multe panouri solare și turbine eoliane decât există în prezent.
AIE estimează totuși că o astfel de schimbare ar creea aproximativ 14 milioane de locuri de muncă până în 2030.
Totuși acești pași nu ar reuși decât să încetinească încălzirea planetei, dar numai cu 1,5 grade Celsius, până la finalul secolului, față de o încălzire cu 5,4 grade Celsius către care Pământul evoluează în prezent. O astfel de creștere a temperaturii globale ar topi ghețarii și ar produce inundarea a numeroase zone locuite în prezent.
Sursă alternativă: Financial Times
Foto: Adrian825 | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.