Rețeaua de socializare a spus că a identificat 23.750 de conturi pe care le-a descris ca o „rețea de bază” și care postau în mod activ informații favorabile Beijingului și alte 150 de mii de conturi care au fost utilizate pentru a amplifica și propaga respectivele postări, potrivit CNN. Compania mai precizează că multe dintre acestea au fost descoperite destul de devreme, astfel încât impactul postărilor a fost relativ mic.
CNN menționează că Twitter este interzis în China, deși unii utilizatori reușesc să folosească rețeaua printr-o conexiune VPN. Majoritatea postărilor publicate de respectivele conturi erau scrise în limba chineză, mai transmite Twitter.
Compania a mai anunțat totodată că a eliminat și peste șapte mii de conturi din Turcia, care postau mesaje de propagandă și susținere a președintelui Erdogan, dar și o mie de conturi care promovau Rusia.
Nu este însă prima acțiune de acest fel inițiată de companie. În vara anului trecut Twitter a eliminat o mie de conturi care aveau ca scop influențarea dezbaterilor din Hong Kong și a protestelor ce au avut loc.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.