Accidentul tehnic s-a produs luni, în jurul orei 17. În TIR-ul de terapie intensivă (instalat sâmbătă în curtea Spitalului Victor Babeș) se aflau opt pacienți intubați, aflați în stare gravă.
Comunicatul Departamentului pentru Situații de Urgență:
Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.
În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.
La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.
Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat că acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.
Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului.
Din cei 8 pacienți internați în UTIM din cadrul Victor Babeș
– 1 pacient pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș
– 1 pacient la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan)
– 2 pacienți la Spitalul Bagdasar Arseni
– 1 pacient la Floreasca
-3 pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio respirator.
Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.