Lanțul de magazine Lawson a început testarea unui astfel de robot într-un magazin de cartier după ce luna trecută FamilyMart, a realizat un test similar, considerat un succes. Ulterior a anunțat că îi va folosi în 20 de magazine până în 2022.
Este vorba de un robot numit Model-T, dezvoltat de startup-ul japonez Telexistence, care are o înălțime de puțin peste doi metri, se deplasează pe o platformă cu roți și este echipat cu camere, microfoane și senzori. Folosind cele trei „degete” de pe fiecare dintre cele două mâini ale sale, poate pune pe rafturi produse precum băuturi îmbuteliate, conserve și boluri de orez.
“Este capabil să prindă, sau să aleagă și să plaseze obiecte de mai multe forme și dimensiuni diferite în locații diferite”, a declarat Matt Komatsu, director la Telexistence.
Acest lucru îl diferențiază de alți roboți utilizați în magazine (Walmart, de exemplu) pentru a scana inventarul rafturilor sau de cei utilizați în depozite pentru a stivui cutii pe rafturi. Roboții de depozit „ridică același lucru din același loc și îl așează pe aceeași platformă – mișcarea lor este foarte limitată în comparație cu a noastră”, spune Komatsu.
Modelul-T este controlat de personalul magazinului de la distanță. Un „pilot” uman poartă o cască de realitate virtuală (VR) și mănuși speciale care îi permit să „simtă” în propriile mâini produsele pe care le deține robotul. Microfoanele și căștile le permit să comunice cu oamenii din magazin.
Teoretic, robotul ar putea fi controlat de oriunde din lume, iar o persoană poate manevra mai mulți roboți, inclusiv de la mai multe magazine. În august, în timpul testării, într-un magazin FamilyMart, pilotul a acționat robotul de la un terminal VR de la biroul Telexistence aflat la aproximativ cinci mile distanță.
Acest lucru ar face recrutarea angajaților mult mai ușoară, putând fi angajați oameni de oriunde din străinătate cu costuri mai mici ale forței de muncă.
Sursă: CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.