Liderul ALDE a declarat în cadrul unei emisiuni la România TV că moțiunea de cenzură pe care Opoziția vrea să o depună nu va avea șanse să treacă. De asemenea, Tăriceanu a spus că președintele Iohannis ,,încurajează răsturnarea majorităţii”. Amintim că Dan Barna a declarat că Opoziția va depune săptămâna aceasta o moțiune de cenzură împotriva guvernului PSD. ,,România a văzut că Liviu Dragnea nu e nemuritor”, spunea liderul USR.
,,Socotelile pentru moţiunea de cenzură sunt foarte simple. Nu contest dreptul Opoziţiei de a depune o moţiune de cenzură. Cred că momentul nu e potrivit. Al doilea aspect este de natură strict tehnică. Dacă numărăm voturile, le lipsesc cel puţin 50 de voturi. Nu are nicio şansă o moţiune de cenzură să treacă în acest moment”, a spus Tăriceanu.
Despre faptul că Opoziția a votat ordinea de zi pentru demiterea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților, în ciuda faptului că Florin Iordache suspendase ședința pe motiv de lipsă de cvorum, liderul Senatului a spus că ,,această încercare de a forţa debarcarea lui Liviu Dragnea de la conducerea Camerei Deputaţilor nu face decât să demonstreze încă o dată că Opoziţia, în loc să recurgă la mijloacele corect, democratice, să demonstreze că are suportul electoral necesar pentru a prelua puterea, recurge la aceste încercări disperate, doar, doar îşi va pune în aplicare planul care în final vizează răsturnarea actualului Guvern şi preluarea puterii, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi în 2015, după demisia lui Victor Ponta”.
Tăriceanu a acuzat și că președintele Klaus Iohannis vrea ,,răsturnarea majorității”: ,,Vedem că domnul Barna poartă discuţii cu preşedintele ţării, care văd că îl încurajează în aceste acţiuni, dar Opoziţia pare destul de dezarticulată.
Din păcate, în acest joc se angrenează şi preşedintele, cu diversele decizii pe care le-a luat, discuţia cu domnul Barna, demersurile pe care le face pentru a bloca remanierea guvernamentală, toate acestea se înscriu într-un anumit tablou care vizează clar răsturnarea actualei majorităţi, dar nu prin alegeri, pentru că prin alegeri ar fi normal. Aici nu este vorba despre un demers democratic. Este vorba despre jocuri de culise, subterane, forţe oculte care încearcă prin diverse mijloace să răstoarne majoritatea şi guvernul”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.