Știri verificate
Spania. Seceta provocată de temperaturile extreme din ultimele luni a devastat complet producția de ulei de măsline, care a scăzut cu o treime. Producătorii se confruntă cu cea mai dificilă perioadă.
Ministrul spaniol al Energiei spune că o conductă care să transporte gazele naturale din Africa către Franța, prin Spania, ar putea fi construită în cel mult nouă luni, pentru a reduce și mai mult dependența de importurile rusești.
-
Spania. Guvernul va introduce un abonament gratuit pe trenurile de navetiști și pe cele pe distanțe medii, ca măsură de protecție în fața creșterii prețurilor. Subvenția este finanțată printr-o taxă impusă băncilor și companiilor energetice.
Australia. Autoritățile investighează acum dacă Novak Djokovic a mințit în declarația de intrare în țară. A spus că nu a fost în altă țară decât Serbia în ultimele 14 zile, dar postări de pe rețelele de socializare îl arată antrenându-se în Spania, înainte de Revelion.
Franța și Portugalia intră de duminică pe lista roșie a statelor cu risc epidemiologic ridicat, ca urmare a creșterii incidenței. Spania și Suedia trec de pe lista verde pe cea galbenă.
Autoritățile au actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. De duminică, Spania și Danemarca intră în zona verde. În zona galbenă trec Bulgaria și Franța (din cea roșie) și Moldova (din cea verde).
-
Ministerul de Externe a prelungit până sâmbătă atenționarea de călătorie în Spania, unde sunt în vigoare mai multe coduri de caniculă. În Andaluzia, sunt anunțate temperaturi de 44 de grade Celsius.
MAE a emis o avertizare de călătorie în Spania. Luni și marți sunt în vigoare coduri roșii, portocalii și galbene de caniculă, în mai multe regiuni.
Incendii de vegetație puternice în Rusia, Spania și SUA, pe fondul temperaturilor foarte ridicate. Zeci de familii au fost evacuate din zonele de risc.
Acțiune comună a Poliției Române, a celei spaniole și a Europol pentru destructurarea unei rețele care exploata sexual persoane în Spania. Opt români și doi spanioli au fost arestați, iar 25 dintre victime au fost identificate.
Incident de securitate în Lituania. Conferința de presă comună susținută, la o bază militară, de președintele lituanian și premierul spaniol, aflat într-o vizită oficială, a fost întreruptă pentru un timp. Un avion NATO, care face serviciul de poliție aeriană, a decolat de urgență într-o misiune.
Spania. Sute de noi cazuri Covid în rândul studenților din mai multe regiuni ale țării, care au sărbătorit încheierea anului universitar în Insulele Baleare. La Madrid, peste două mii de tineri au fost plasați în carantină.
Spania a scos România de pe lista țărilor cu risc de infectare. Românii care sosesc cu avionul în această țară nu mai trebuie să prezinte certificatul care atestă vaccinarea completă anti-Covid, testul PCR sau antigen negativ.
Spania. Masca de protecție nu va mai fi obligatorie în aer liber, începând cu 26 iunie. Decizia, la o zi după ce și Franța a renunțat la obligativitatea purtării măștii.
Spania va permite, din 7 iunie, accesul pe teritoriul său pentru “toate persoanele vaccinate anti-Covid, indiferent de țara de origine”.
Franța, Germania și Spania alocă câte 3,5 miliarde de euro pentru proiectarea și testarea unor noi avioane de luptă, care să înlocuiască modelele Eurofighter și Rafale, din 2040.
Spania. Petreceri cu sute de oameni pe străzi și pe plaje, în mai multe orașe, după ce starea de alertă a fost ridicată aseară (după șase luni), în 13 din cele 17 regiuni ale țării. Poliția a intervenit pentru dispersarea petrecăreților.
Cercetătorii consideră concertul-test cu cinci mii de oameni de la Barcelona “un succes”. Spun că nu există niciun semn de răspândire Covid între participanți, care au fost testați înainte de eveniment și au purtat mască pe toată durata acestuia.
Spania accelerează vaccinarea și vrea să imunizeze 70% din populație până la finalul verii. Rata de infectare a avansat ușor de la jumătatea lunii martie, iar presiunea asupra spitalelor începe din nou să crească.
Aeronavele spaniole Eurofighter au încheiat misiunea de poliție aeriană NATO pe teritoriul României, după două luni. Alături de colegii români, au desfășurat 400 de raiduri de antrenament.