Știri verificate
Iași. DSP ia în calcul transferarea pacienților Covid de la spitalul mobil din Lețcani către alte unități, din cauza temperaturilor scăzute. Pentru moment, se lucrează la remedierea instalației de încălzire.
Arhiepiscopia București pune la dispoziția sistemului sanitar capelele de exterior din cadrul spitalelor, din parohii și cimitire, pentru depozitarea temporară a cadavrelor care nu mai au loc la morgă, din cauza numărului mare de decese Covid.
-
Autoritățile explică creșterea rapidă a cazurilor Covid din București, raportată astăzi: 1.400 de cazuri “nealocate”, din zilele trecute, au fost alocate astăzi. Fostul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu, acuza ieri că mii de teste pozitive nu au fost alocate intenționat de DSP București înaintea Congresului PNL.
Autoritățile precizează că la nivel național sunt puțin peste o mie de paturi la ATI pentru pacienții cu Covid, iar mai mult de 80% dintre acestea sunt ocupate. În București, mai sunt doar 50 de locuri libere.
Toți pasagerii care sosesc pe aeroportul Henri Coandă din țările aflate pe lista galbenă și au certificat digital european Covid sau un test PCR pot utiliza fluxul verde fără control DSP. Regula se aplică și celor care dețin certificatul și vin din țările de pe lista roșie.
București. Rata de incidență a cazurilor Covid a scăzut la 1,49 la mia de locuitori. Comitetul pentru Situații de Urgență va discuta joi despre posibile noi măsuri de relaxare, dacă incidența se menține sub 1,5.
-
Guvernul a alocat 242 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru a cumpăra medicamente necesare pacienților cu coronavirus. A prelungit cu șase luni valabilitatea angajării a 2.000 de persoane în DSP-uri și serviciul de ambulanță.
Sibiu. Primele sancțiuni după ce un fost asistent de la Spitalul Județean a povestit că pacienții cu COVID-19 erau legați și sedați. Directorul de îngrijiri și medicul șef ATI au primit amenzi de 12.000 de lei.
DSP Arad a transmis Ministerului Sănătății o propunere de testare în masă a lucrătorilor din zonele industriale: “Acestea reprezintă inima economiei unui județ, de acolo vin taxele, impozitele și salariile”.
București, Brașov și Iași, printre localitățile în care școala începe pe scenariul hibrid, din cauza unei rate de infectare mai mare de 1 la o mie de locuitori. Lista completă a localităților, anunțată de Ministerul Sănătății.
Guvernul discută în ședința din această seară noile măsuri restrictive. Orban: Obligativitatea purtării măștii în spații deschise va fi dispusă de comitetele județene, la propunerea DSP, doar în anumite intervale orare.
Ludovic Orban: Nu avem suficiente cadre medicale în DSP-uri și în spitalele Covid, secțiile exterioare. Am apelat la voluntariat, dar răspunsul nu este la nivelul așteptărilor. Vom utiliza instrumentul legal al detașărilor.