Casa Albă a transmis printr-un comunicat că Administrația Biden a realizat un plan prin care intenționează să exploateze Rezerva Strategică de petrol a țării pentru următoarele șase luni, pe măsură ce producătorii din țară își vor crește producția.
“Amploarea acestei eliberări este fără precedent: lumea nu a văzut niciodată o eliberare din rezervele strategice de petrol de asemenea anvergură, un milion de barili pe zi pentru o perioadă atât de îndelungată. Astfel, se va oferi o cantitate istorică de aprovizionare care să servească drept bază până la sfârșitul anului, când producția internă va crește”, a transmis Casa Albă.
De asemenea, Administrația Biden a criticat industria energetică autohtonă pentru că nu se folosește de cele aproape cinci milioane de hectare de teren federal și de cele nouă mii de autorizații de producție aprobate, dar neutilizate.
“Astăzi, președintele Biden cere Congresului să oblige companiile să plătească taxe pentru puțurile pe care le-au închiriat dar pe care nu le-au folosit de ani de zile și pe acri de terenuri publice pe care le adună fără să le exploateze”, a mai transmis Casa Albă.
Prețul țițeiului european a scăzut joi dimineața sub 108 dolari pe baril, după ce SUA au anunțat noi cantități ce vor fi eliberate din rezerva federală în lunile următoare, pentru calmarea prețurilor. Inițial, Washingtonul a anunțat că are în vedere eliberare a până la 180 de milioane de barili din rezerva sa strategică de petrol, pe parcursul mai multor luni.
Surse alternative: CNBC, Casa Albă
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.