Paramount Pictures a fost dată în judecată de către familia lui Ehud Yonay, care în 1983 a publicat în revista “California” un articol intitulat “Top Guns”. Materialul a fost sursă de inspirație pentru filmul din 1986 cu Tom Cruise în rol principal.

Familia lui Yonay a acuzat compania că nu a răscumpărat drepturile de proprietate asupra articolului pentru continuarea filmului, drepturi care au revenit rudelor în 2020, și solicită daune materiale. Paramount a replicat că “pretențiile sunt lipsite de fond” și că se va apăra în instanță.

Continuarea lungmetrajului din 1986 a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend cu încasări de peste 150 de milioane de dolari. Aceeași situație s-a înregistrat și în România, unde încasările după primul weekend au depășit 929 de mii de lei. Sub regia lui Joseph Kosinski, se continuă povestea lui Pete “Maverick” Mitchell, pilot de încercare al Marinei Americane, jucat tot de Tom Cruise.

Surse alternative: Reuters, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday