Totalul deceselor provocate de Covid în SUA este similar cu cel al americanilor care au decedat de cancer în 2019, notează AP. Primul deces a fost înregistrat în februarie 2020, iar pragul de 100 de mii a fost atins în patru luni. Numărul a crescut puternic pe parcursul iernii trecute, dar odată cu startul campaniei de vaccinare, media zilnică a scăzut de la 3.400 de decese la doar 340. Ultima sută de mii de decese a fost înregistrată în ultimele patru luni.
În prezent, mai mult de jumătate din populația americană eligibilă a primit o doză de ser Covid, în timp ce 40% a primit schema completă. Autoritățile sanitare încep să se confrunte cu o creștere a persoanelor indecise sau care refuză să se vaccineze: dacă la jumătatea lui aprilie SUA vaccinau și 3,3 milioane de persoane zilnic, săptămâna trecută nu au fost mai mult de un milion, în decurs de 24 de ore.
În schimb, statele americane sunt în plin proces de ridicare de restricții. Astăzi, California (cel mai populat stat) a ridicat cea mai mare parte a măsurilor, în vederea pregătirii sezonului turistic și a revenirii economiei, iar Massachusetts a ridicat starea de alertă.
Sursa: AP.
Sursa foto: Universitatea Johns Hopkins.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.