CBS a realizat interviuri cu patru somități medicale americane, care au răspuns la întrebări legate de evoluția ulterioară a pandemiei, în condițiile în care două firme de cercetare farmaceutică, Eli Lilly și Regeneron, au cerut aprobarea pentru punerea pe piață a unor medicamente împotriva Covid. Ultima dintre ele a furnizat și tratamentul pentru Președintele Donald Trump.
Doctorul David Ho, de la Universitatea Columbia, este cunoscut pentru că în anii ‘90 a condus echipa care a creat cel mai puternic cocktail de medicamente pentru HIV/Sida. Cercetările acestuia în timpul pandemiei COVID-19 s-au concentrat pe tratamentele cu anticorpi monoclonali, prelevați de la pacienți care au dezvoltat boala. El subliniază că testele ambelor companii farmaceutice sunt abia în faza preliminară: Ambele companii (Eli Lilly și Regeneron) au raportat rezultate pe grupuri restrânse.
Regeneron l-a testat pe 275 de pacienți și a constatat o reducere modestă a virusului, iar Eli Lilly, pe 452 de pacienți, a constatat o reducere a celor spitalizați de la 6% la sub 2%. În același timp, David Ho spune că dezvoltarea acestor anticorpi în laborator, prin probe de la pacienți, ar fi un “amplu și scump proces industrial”, mai ales în condițiile în care, până la producerea lui, virusul poate face inutilă investiția. “Problema este că virusul se adaptează constant, iar noi trebuie să ținem pasul”, a mai declarat Ho.
Dr. James Pruden, director al spitalului St. Joseph din New Jersey, spune că este adeptul găsirii unui tratament eficient mai repede și mai accesibil decât un vaccin. Pruden a fost infectat în primăvară cu coronavirus și a fost internat chiat în spitalul în care lucrează, în stare gravă la terapie intensivă.
Dr. Kevin Tracey, directorul institutului de cercetare al celui mai mare lanț de spitale private din New York, spune că într-un an sau doi vom ajunge și la faza la care coronavirusul va fi tratat cu un medicament, oamenii vor merge la medicul de familie, își vor lua o rețetă și gata. Dar, până atunci, el menționează dificultățile pe care oamenii de știință le au în continuare în a înțelege modul în care SARS-CoV-2 acționează în organism și, mai ales, de ce produce colapsul rapid al acestuia. Peste 3.500 de clinici din lume cercetează terapia cu steroizi împotriva COVID, care împiedică coagularea sângelui, tocmai pentru că virusul atacă o serie de celule din sânge, ceea ce poate duce la accidente vasculare sau infarct. Inclusiv Președintelui Donald Trump i s-a administrat și un tratament cu steroizi, alături de Regeneron și Remdesivir.
Dr. Christina Brennan, cercetătoare în cadrul Northwell Health, spune că Remdesivirul practic scurtează șederea pacientului în spital, dar nu vindecă COVID-19. “Dintre vaccin și o masca, aș alege masca”, spune Brennan. “Nu are nevoie de investiții atât de masive, și și-a dovedit eficiența atunci când este purtată corect”, mai spune cercetătoarea.
Interviurile integrale: CBS
Foto: Pixabay/Darko Stojanovic
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.