Anunțul a fost făcut chiar de directorul general al companiei Meatpacker JBS din SUA. ”Aceasta a fost o decizie foarte dificilă pentru compania noastră și pentru mine personal. Cu toate acestea, am considerat că această decizie trebuia luată pentru a preveni orice risc potențial pentru clienții noștri”, a declarat Andre Nogueira, CEO al JBS SUA. Potrivit Wall Street Journal, răscumpărarea a fost plătită în bitcoin.
Ca urmare a atacului de tip ransomware, care a pus în pericol lanțurile de aprovizionare cu alimente ale celui mai mare producător de alimente din SUA, compania a oprit sacrificarea bovinelor la toate fabricile sale pentru o zi. Există suspinciune că în spatele acestor atacuri s-ar afla două grupări de hackeri ruși.
Luna trecută, Colonial Pipeline, cea mai mare conductă de combustibil din Statele Unite, a fost ținta hackerilor, iar livrarea combustibilului a fost întreruptă timp de câteva zile în sud-estul SUA. A plătit de asemenea o răscumpărare de 5 milioane de dolari, dar au anunțat luni că au reușit să recupereze aproximativ 2,3 milioane de dolari din această sumă. FBI a anunțat la începutul acestei luni că agenția investighează aproximativ 100 de tipuri diferite de atacuri de tip ransomware.
Sursă alternativă: Reuters
Foto: Piotr Swat | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.