Casa Albă a precizat că la Olimpiada din februarie 2022 nu vor fi trimiși și oficiali și angajați ai guvernului, dar că sportivii americani vor primi tot sprijinul necesar pentru a ajunge la Beijing.
“Administrația Biden nu va trimite niciun reprezentant diplomatic sau oficial la Jocurile Olimpice și Paralimpice de iarnă de la Beijing din anul următor, din cauza investigațiilor cu privire la genocid și crime împotriva umanității în provincia Xinjiang”, a declarat directorul de comunicare al Casei Albe, Jen Psaki.
Oficialii chinezi au răspuns că au primit peste 1.500 de cereri din partea Comitetului Olimpic al SUA, pentru sportivi americani. Până acum, doar Vladimir Putin a confirmat că va lua parte la ceremonia de deschidere a Olimpiadei de Iarnă,
Posibilitatea unui astfel de boicot a fost anunțată încă de luna trecută de președintele Biden, ca răspuns la acțiunile de încălcare a drepturilor omului în China. Guvernul de la Washington acuză de asemenea Beijingul de genocid împotriva minorităților musulmane uigure din regiunea de vest, Xinjiang.
Sursa foto: Mirko Kuzmanovic | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.