Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi susține că defecțiunile ecranului tactil ridică probleme semnificative de siguranță pentru că poate provoca nefuncționarea alertelor asociate cu sistemul de pilot automat, iar acest lucru “mărește riscul producerii unui accident, deoarece șoferii ar putea să nu fie conștienți de defecțiunile sistemului”. Mai mult, defecțiunile touch-screen-ului determină șoferii să nu poată utiliza sisteme de dezaburire și dezghețare a parbrizului care “pot reduce vizibilitatea șoferului în condiții meteorologice nefavorabile, crescând riscul de accidente”.
Agenția a menționat că “Tesla a implementat mai multe actualizări în încercarea de a repara unele probleme, dar, deocamdată le consideră insuficiente”, iar, potrivit legii producătorii de vehicule sunt obligați să efectueze rechemări în service pentru remedierea defectelor legate de siguranță.
Autoritățile federale au primit din noiembrie 12.523 de reclamații și plângeri cu privire la această problemă, care ar avea un impact asupra a aproximativ 8% din vehiculele Tesla, iar unele sesizări susțin că Tesla le cere proprietarilor să plătească pentru a înlocui unitatea, dacă a expirat garanția acesteia.
Tesla a mai rechemat în service 50 de mii de mașini Model S și Model X, acum trei luni, din cauza unor probleme la suspensii.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.