Vaccinul anti-Covid produs de Pfizer și BioNTech este primul care a primit acest tip de aprobare completă din partea FDA, obținând astfel toate cerințele normative.
Cu toate acestea, noua încadrare nu schimbă modul de utilizare a vaccinului, dar experții din domeniul sanitar spun că acest demers va ajuta la accelerarea campaniei de vaccinare din țară, deoarece i-ar putea convinge să se vaccineze pe cei care au ezitat până acum.
“Există o barieră psihologică în cazul unor persoane, care le împiedică să se vaccineze deoarece serurile nu au fost aprobate complet. Sperăm că, odată cu aprobarea completă a vaccinurilor, multă lume va decide acum să se imunizeze”, a precizat Monica Gandhi, profesor de epidemiologie la Universitatea San Francisco din California.
“Pentru unii, o asemenea aprobare a unui vaccin ar putea acum să insufle încredere mai mare spre a fi imunizați. Momentul important de astăzi ne duce cu un pas mai aproape de a modifica traiectoria pandemiei în SUA”, a declarat unul dintre comisarii FDA.
Conform presei americane, decizia FDA ar putea deschide calea pentru vaccinarea obligatorie, în condițiile în care numeroase companii așteptau omologarea înainte de a le cere angajaţilor să se imunizeze.
“În ceea ce privește universitățile și întreprinderile care au luat în considerare introducerea vaccinării obligatorii în strategia lor, pentru a crea un mediu de învățare/lucru mai sigur, cred că decizia Agenției Medicamentului îi va convinge să meargă mai departe cu acest demers”, a declarat Vivek Murthy, cel care ocupă funcția de Chirurg General al SUA.
Agenția Medicamentului din SUA a aprobat utilizarea în regim de urgență a vaccinului anti-Covid Pfizer/BioNTech la mijlocul lunii decembrie 2020, pentru persoanele cu vârste de peste 16 ani. În luna mai 2021, autoritatea de reglementare a autorizat vaccinul și în rândul copiilor de peste 12 ani.
Conform CNN, din totalul de 170 milioane persoane vaccinate anti-Covid în SUA, peste 92 milioane au ales Pfizer/BioNTech.
Surse alternative: CNN, New York Times, NBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.