Analiza a colectat date din studii clinice separate referitoare la doze scăzute de hidroxicortizon, dexametazonă și metilprednisolon, administrate în diferite stadii ale bolii.
“Dovezile arată că dacă medicii administrează corticosteroizi, vor fi cu 87 de decese mai puține la o mie de pacienți”, a spus coordonatoarea OMS pentru tratamente clinice, Janet Diaz. Totuși, OMS nu recomandă utilizarea acestui tratament persoanelor care nu sunt în stare critică. Steroizii au fost folosiți deja încă de la începutul pandemiei de către unii medici și se consideră că astfel au fost salvate mii de vieți. “Doctorii ar trebui într-adevăr să folosească tratamentele pe care sunt obișnuiți să le administreze”.
Dexametazona, un medicament ieftin (60 de lire doza pentru 12 persoane), folosit încă din anii ’60 pentru diminuarea inflamației în cazul a numeroase afecțiuni, s-a folosit și în România, dar cu prudență. „Beneficiul tuturor acestor medicamente patogenice depinde de situația concretă când se administrează. La persoanele cu insuficiență respiratorie este benefică această terapie. Acestea sunt cazurile severe din ATI”, spunea medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.
Încă din luna iunie, un studiu al Oxford a testat dexametazona pe aproximativ 2.000 de pacienți cu COVID-19, constatând că că riscul de deces a scăzut cu o treime pentru pacienții în stare gravă, iar pentru cei cărora li se administra oxigen incidența decesului a scăzut cu o cincime.
În România, schemele de tratament sunt aprobate prin ordin al ministrului Sănătății și urmează destul de strict recomandările OMS. Rata deceselor a fost însă cea mai mare din UE în ultima lună. Anticoagulantele s-au folosit inițial și în țara noastră, la începutul epidemiei, cu rezultate bune, potrivit declarațiilor făcute la vremea respectivă de medicul Virgil Musta, de la Timișoara.
Surse alternative: Reuters, Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.