Forumul susține că pandemia a accelerat adoptarea noilor tehnologii, deoarece firmele au căutat să reducă costurile şi să adopte noi modalităţi de lucru, dar avertizează că angajaţii se confruntă acum cu o dublă ameninţare din partea „accelerării automatizării şi a consecinţelor recesiunii Covid-19”.
Potrivit experților Forumului, această „revoluție a robotului” va crea 97 de milioane de locuri de muncă în întreaga lume, dar va distruge aproape la fel de multe. Activitățile de rutină, de administrare sau prelucrare a datelor sunt cele mai amenințate de automatizare. Angajații fără calificare vor avea cel mai mult de suferit. În schimb, vor apărea noi locuri de muncă în îngrijire și economia verde.
Forumul Economic a organizat și un sondaj în 300 dintre cele mai mari companii din lume. Mai mult de 50% dintre angajatorii chestionați au declarat că se așteaptă să accelereze automatizarea anumitor roluri din companiile lor, în timp ce 43% au spus că iau în considerare reducerea locurilor de muncă pe fondul dezvoltării tehnologiei.
Potrivit studiului, în prezent aproximativ o treime din toate sarcinile de lucru sunt gestionate automat, dar până în 2025 balanța se va schimba. Posturile care se bazează pe abilitățile umane precum consilierea, luarea deciziilor, raționamentul, comunicarea și interacțiunea vor crește. De asemenea, va exista o dezvoltare a oportunităților în domenii precum ingineria și cloud computing.
Sursă: BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.