Cehia, statul care se află la conducerea președinției rotative a Uniunii Europene, a anunțat că propunerea ca fiecare stat membru să își reducă consumul de gaze cu 15% din august până în martie a fost adoptată. Ulterior, președintele Comisiei Europene a salutat acordul politic. Obiectivul Uniunii Europene este de a economisi 45 de miliarde de metri cubi de gaz în această perioadă. Euronews consideră însă că atingerea acestuia este dificilă din cauza cererilor de scutiri sau excluderi pe care statele membre le adresează.
Conform Reuters, numeroase țări și industrii sunt scutite de la prevedere, după ce unele guverne s-au opus propunerii inițiale a UE de a impune o reducere obligatorie de 15% pentru fiecare țară.
”Nu este o misiune imposibilă. Miniştrii au ajuns la un acord politic privind reducerea cererii de gaz în pregătirea pentru iarna viitoare”, a scris președinția cehă pe contul său de Twitter.
🔋 #TTE Energy | 👏 This was not a Mission Impossible! Ministers have reached a political agreement on gas demand reduction ahead of the upcoming winter.#EU2022CZ pic.twitter.com/XBnKuTs75W
— EU2022_CZ (@EU2022_CZ) July 26, 2022
”Astăzi, UE a făcut un pas decisiv pentru a face față amenințării unei întreruperi complete a livrării de gaze de către Putin. Salut cu tărie aprobarea de către Cosiliu a Regulamentului privind măsurile coordonate de reducere a cererii de gaze.
Acordul politic la care a ajuns Consiliul în timp record, bazat pe propunerea Comisiei ”Economisiți gaz pentru o iarnă sigură” va asigura o reducere ordonată și coordonată a consumului de gaze în UE, pentru a pregăti iarna viitoare. Acesta completează toate celelalte acțiuni întreprinse până în prezent în contextul REPowerEU, în special pentru a diversifica sursele de aprovizionare cu gaze, a accelera dezvoltarea surselor regenerabile și a deveni mai eficient din punct de vedere energetic. Angajamentul colectiv de reducere cu 15% este foarte semnificativ și ne va ajuta să ne umplem depozitele înainte de iarnă”, a precizat șefa CE într-un comunicat.
Conform proiectului comisiei, această inițiativă este una voluntară, dar în caz de urgență ar putea deveni obligatorie, mai ales dacă Rusia sistează fluxul de gaze către Europa. Țările au fost îndemnate să-și minimizeze consumul, pentru ca stocurile pentru la iarnă să fie făcute mai ușor. De la această obligativitate sunt scutite Irlanda și Malta care nu sunt conectate la rețelele de gaze ale UE și nu pot trimite mai departe gazul pe care l-ar economisi, precum și statele ale căror rețele de electricitate nu sunt sincronizate cu cea europeană și depind semnificativ de gaze.
Măsura vine pe fondul îngrijorărilor liderilor europeni legate de posibilitatea ca Rusia să oprească exporturile de gaze către Europa la iarnă. Rusia a început deja să micșoreze fluxul de gaze, invocând motive tehnice. Anumiți lideri consideră însă că acestea sunt doar un pretext pe care Moscova îl folosește înainte de o oprire completă.
Surse alternative: Euronews, DW.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.