Spania va redeschide pe 21 iunie frontierele pentru cetățenii din țările din Spațiul Schengen, a anunțat premierul Pedro Sanchez, potrivit Reuters.
Măsura era programată inițial să intre în vigoare pe 1 iulie.
Sanchez a explicat că excepţie face frontiera cu Portugalia, care va rămâne închisă până la 1 iulie.
Pe 21 iunie se va încheia și starea de urgență în Spania. În prezent, frontierele Spaniei sunt închise, iar cei care intră în ţară trebuie să stea în carantină 14 zile.
Spania a înregistrat până în prezent peste 290 de mii de cazuri de coronavirus și peste 27 de mii de decese, dar numărul îmbolnăvirilor a scăzut constant în ultimele săptămâni.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.