Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Pedro Sanchez, vineri, la un eveniment din Barcelona. “Acest weekend va fi ultimul cu măști în aer liber, pentru că de weekendul viitor nu le vom mai purta”. Sanchez a declarat că guvernul se va întruni pe 24 iunie pentru a aproba anularea obligativității măștii. ”Străzile şi feţele noastre îşi vor recăpăta aspectul normal”, a adăugat acesta.

Totuși, purtarea măștii va fi obligatorie în aer liber atunci când distanța de 1,5 metri nu va putea fi menținută față de persoane necunoscute.

Cu câteva excepții, precum exercițiile fizice în aer liber, portul măștii a fost obligatoriu încă de vara trecută, atât în spații închise cât și deschise, în aproape toată țara. Restricția a fost valabilă pentru toate persoanele cu vârste de peste 6 ani. 

Deși încă există îngrijorări cu privire la răspândirea variantei Delta (indiană), rata infectărilor în scădere și faptul că aproape jumătate din populație a fost vaccinată cu cel puțin o doză au determinat unele autorități regionale să ceară relaxarea măsurilor.

Incidența la nivel național în ultimele 14 zile a scăzut la 96,6 cazuri la 100 de mii de persoane, de la 150 de cazuri acum mai puțin de o lună. De asemenea, presiunea asupra sistemului sanitar a fost atenuată semnificativ de la începutul anului. 

Spania este una dintre cele mai afectate țări europene de pandemie, cu un bilanţ de peste 80.000 de decese din peste 3,7 milioane de cazuri de infectare.

Sursă alternativă: Reuters.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday