Numărul de decese zilnice din cauza coronavirusului a scăzut ușor, după două zile de creșteri. Au fost raportați 683 de morți în ultimele 24 de ore, astfel bilanțul deceselor a urcat la 15.238, potrivit Ministerului Sănătății. Până acum peste 52 de mii de persoane au fost declarate vindecate. În total, cazurile depistate au crescut la 152.446, cu 5.756 de noi cazuri înregistrate în ultima zi.
Premierul Pedro Sanchez, citat de CNN, a anunțat că Spania a atins vârful epidemiei și va reduce treptat măsurile de izolare. “Am atins vârful și acum începe procesul de scădere” a spus Sanchez.
„Escaladarea a fost dificilă, dar la fel va fi și coborârea. Ne confruntăm cu cea mai mare amenințare la sănătatea publică a planetei de la gripa din 1918”, a adăugat Sanchez, care a explicat că reluarea activității normale se va întâmpla doar în etape.
Ieri, autoritățile de la Madrid au raportat 6180 de noi cazuri, în creștere față de zilele precedente și 757 de decese.
Luni, autoritățile spaniole au înregistrat cel mai scăzut număr de decese din 24 martie, respectiv 637 .
Spania este cea mai afectată țară din Europa de epidemia de coronavirus și a doua la nivel mondial după SUA.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.