Liftoff of Crew-6! pic.twitter.com/BucEYeIIFe
— SpaceX (@SpaceX) March 2, 2023
Racheta Falcon 9 a SpaceX, compania spațială a lui Elon Musk, a decolat în această dimineață de la Centrul Spațial Kennedy din Florida (SUA), în jurul orei 07:30 (ora României). Este a doua încercare a companiei de a trimite pe ISS echipajul Crew 6, după ce lansarea inițială, programată pentru 27 februarie, a fost amânată din cauza unor defecțiuni ale rachetei, mai exact din cauza unui filtru înfundat al sistemului de lansare.
La bordul capsulei Crew Dragon se află doi astronauți ai NASA, unul din Emiratele Arabe și un cosmonaut rus. Echipajul ar urma să andocheze vineri la ISS, după aproximativ 25 de ore de la decolare. Vor petrece următoarele șase luni pe orbita terestră, unde vor testa, printre altele, dezvoltarea unor celule umane în spațiu și controlul materialelor combustibile în microgravitație.
Echipajul Crew 6 va fi întâmpinat la andocarea pe Stația Spațială Internațională de cei 7 astronauți care se află deja acolo, ridicând la 11 numărul oamenilor aflați la bordul ISS, înainte ca patru dintre ei să se întoarcă, peste câteva zile, pe Pământ. Luându-i în considerare și pe cei trei astronauți chinezi aflați pe stația Tiangong, numărul total al oamenilor aflați în spațiul cosmic săptămâna aceasta se va ridica la 14. Acesta este cel mai mare număr de oameni aflați în spațiu în același timp, dar nu pentru prima dată. Acest record a mai fost atins și în toamna anului 2021.
Surse: Reuters, Deutsche Welle
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.