Prefectura Județului Sibiu a transmis că medicul șef ATI, care este și coordonator pentru rezidențiat, a fost amendat cu zece mii de lei pentru ”lipsa parafei medicilor specialiști sau primari în foile de observație, unde există doar parafa medicului rezident an I sau II”.
De asemenea, directorul de îngrijiri a fost amendat cu 2.000 de lei pentru ”nerespectarea procedurii privind contenția (imobilizarea), respectiv lipsa registrului de contenție și a acordului informat”.
Măsurile au fost luate după ce, pe 8 martie, un lucrător medical de la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Sibiu a transmis în spațiul public faptul că pacienții cu COVID-19 ar fi legați de paturi și sedați cu anestezice și sedative extrem de puternice, pentru a nu se agita.
De asemenea, în urma controlului, DSP a mai luat și alte decizii:
- Procedura de contenție va fi actualizată, procedură de care va răspunde conducerea unității sanitare și luarea la cunoștință de către personalul cu atribuții la nivelul secțiilor.
- Întocmirea unei proceduri cu privire la trasabilitatea foii de observație și arhivarea acestora cu termene stabilite (de la deces, de la externare, de la transfer, etc. până la arhivare) – termen de 7 zile – procedură de care răspunde conducerea unității sanitare și luarea la cunoștință de către personalul cu atribuții la nivelul secțiilor.
- Medicii primari și specialiști ATI vor supraveghea activitatea medicilor rezidenți an I și II cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, inclusiv să contraparafeze foile de observație – răspunde personalul cu atribuții.
- Foile de observație vor fi completate la zi cu precizarea corectă în timp a evoluției stării de sănătate a pacientului – răspunde medicul curant.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.