La o prezență la vot de 65% din populație, 77,9% au votat pentru modificări și 21,3% împotrivă, a anunțat comisia electorală după numărarea tuturor buletinelor de vot, potrivit BBC.
Cel mai bun scor pentru susținerea reformelor, de peste 90%, a fost înregistrat în Crimeea, anexată de Rusia din Ucraina în 2014, în Cecenia în Caucazul de Nord și Tuva, în Siberia. Moscova a votat în proporție de 65% pentru noua constituție, iar St Petersburg 77,6%. Un singur district, Neneţia (aflat la Cercul Polar de Nord), a respins noua Constituţie, cu 55,25% din voturi împotrivă.
Referendumul a durat șapte zile, iar votul s-a desfășurat în ciuda faptului că Rusia a depășit 600 de mii de cazuri de coronavirus. Golos, un grup independent de monitorizare a alegerilor din Rusia, susține că votul a fost fraudat deoarece adversarii lui Putin au fost împiedicați să facă campanii în mass-media iar votarea electronică la distanță a fost organizată în mod ilegal.
Cetățenii cu copii care au fost la vot în ultima zi a referendumului de modificare a constituției au primit câte zece mii de ruble (140 de dolari) de la autorități.
Dintre numeroasele modificări constituționale, cea mai importantă se referă la eliminarea interdicției pentru un președinte de a avea mai mult de două mandate consecutive. La cei 67 de ani ai săi, Vladimir Putin a acumulat deja două decenii la putere, alternând funcția de președinte cu cea de prim-ministru, începând din 1999 și până acum. Deși popularitatea sa a mai scăzut, el încă se bucură de aprobarea a 60% din populație, potrivit Reuters.
Totodată noua Constituție se referă la „credința ancestrală în Dumnezeu” a Rusiei și interzice căsătoria între persoane de același sex.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.