“În jurul orei locale 09:25, am fost informați cu privire la un incendiu care se manifesta la nivelul rafinăriei Novoshakhtinsk, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați”, a precizat, conform agenției TASS, departamentul pentru Situații de Urgență al Rusiei.
În mediul online au apărut videoclipuri care sugerează că incendiul a fost provocat de o dronă militară de mari dimensiuni, similară cu cea bayraktar, a ucrainenilor. Aparatul de zbor pare să se fi prăbușit intenționat în rafinăria de pe teritoriul Rusiei.
A fire broke out at the Novoshakhtinsk refinery in #Rostov region, #Russia. It looks like explosives were dropped on the plant from a drone. pic.twitter.com/JOguzEtG54
— NEXTA (@nexta_tv) June 22, 2022
Informația nu a putut fi verificată din alte surse, iar, până la acest moment, ucrainenii nu au confirmat, dar nici nu au infirmat o potențială implicare.
Incendiu a fost stins și nu au fost raportate victime. Rafinăria are o capacitate de producție de până la 7,5 milioane de tone de petrol pe an și a fost pusă în funcțiune în 2019.
Surse: Reuters, Interfax, TASS
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.