În urmă cu exact un an, fundația lui Aleksei Navalnîi au publicat o amplă investigație despre averea lui Vladimir Putin, în care a prezentat un palat secret de 18 mii de metri pătrați, aflat lângă orașul orașul Gelendzhik, lângă Marea Neagră. Potrivit estimărilor, construcția valorează peste un miliard de dolari, bani proveniți dintr-o schemă de trafic de influență, în vârful căreia se află liderul de la Kremlin.
În raportul din 2021 au fost publicate planurile și machetele clădirii care doar dădeau indicii despre cum ar putea arăta palatul. Cel mai recent set de fotografii, dar și un videoclip corespund dezvăluirilor anterioare, potrivit Business Insider. Imaginile au fost realizate înainte de finalizarea lucrărilor de construcție.
Într-o declarație de presă de anul trecut, Navalnîi a spus că domeniul palatului, zonă de interdicție aeriană, are ieșire la port, punct de trecere a frontierei, cramă, sală de sport, piscină și patinoar pentru hochei. “Este ca un stat separat în interiorul Rusiei. În acest stat există un singur țar, de neînlocuit: Putin”.
Alte fotografii:
Sursă: Business Insider.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.