IGSU a anunțat că astăzi, 23 octombrie, 30 de ventilatoare de terapie intensivă achiziționate prin programul RescUE de către Uniunea Europeană au plecat către Praga, în sprijinul medicilor care intervin în lupta împotriva pandemiei generată de Covid-19. Amintim că la jumătatea lunii octombrie, autoritățile din Cehia făceau un apel disperat la repatrierea medicilor din străinătate. Ministrul ceh al Sănătății spunea: „Suntem recunoscători pentru orice mână de ajutor”.
Cehia înregistrează cea mai mare creștere din Europa a noilor cazuri de COVID-19. Joi a înregistrat 14.151 de noi cazuri de coronavirus, în scădere față de recordul de 14.968 din ziua precedentă.
„Misiunea este organizată în baza deciziei Comisiei Europene de a trimite echipamente medicale de terapie intensivă (ventilatoare) către Cehia, în urma solicitării de asistență. România, fiind una dintre gestionarele capacității RescEU europene pentru rezerve medicale, va pune la dispoziție pentru o perioadă de 3 luni, în baza unui contract de comodat, cele 30 de ventilatoare de terapie intensivă achiziționate prin programul amintit anterior”, menționează IGSU.
Autoritățile informează că cele 30 de ventilatoarele de terapie intensivă indispensabile continuării îngrijirilor medicale care se impun pacienților aflați în stare gravă, ca urmare a infectării cu coronavirus, nu fac parte din echipamentele medicale de terapie intensivă aflate în stocul strategic al României.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.