Deși Țările Baltice și Malta sunt pe primele locuri în ultimele statistici centralizate de Eurostat (2016-2017), care raportează numărul omorurilor la suta de mii de locuitori, acesta este un efect statistic, rezultat din populația mică a acestor țări. 

Cu 285 de decese care au legătură cu un atac (lovituri cauzatoare de moarte și omoruri în toate formele de agravare) România depășește țări cu o populație dublă, așa cum ar fi Polonia și este, din punct de vedere numeric, apropiată de nivelul unor țări cu populație triplă (Italia – 302 omoruri pe an) sau chiar de patru ori mai mare (Germania – 367 de omoruri pe an). 

Ca rată a incidenței, în România au fost în 2017 (ultimul an pentru care există statistici) 1,5  omucideri la suta de mii de locuitori, dublu față de media europeană, triplu față de Franța și Germania și de peste 11 ori mai multe decât în Marea Britanie.

Din statistica pe zone a Eurostat reiese că Oltenia și Moldova sunt printre cele mai nesigure zone din Europa, cu o rată a omorurilor de peste 1,5 omoruri pe an la suta de mii de locuitori în Oltenia și peste 2,5 omoruri la suta de mii de locuitori în nordul Moldovei.

Totuși, acest indicator este în scădere atât în România cât și la nivel european.

Cele mai sigure zone din România sunt Banatul și zona București-Ilfov.

Sursa: Eurostat

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday