La 30 noiembrie 2020, rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 33,4 miliarde de euro, față de 33,8 miliarde de euro la 31 octombrie 2020, anunță BNR.
În cursul lunii noiembrie au intrat 1,14 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele. Totodată au ieșit 1,5 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit (inclusiv cele care au rezultat din reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută începând cu perioada 24 noiembrie – 23 decembrie 2020, de la 6% la 5%), plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.
Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone, cu o valoare de aproximativ cinci miliarde de euro.
Plățile scadente în luna decembrie 2020 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, însumează aproximativ 204 milioane euro.
Sursa: BNR
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.