După numărarea a 1,34 de milioane de voturi (99,7%) din Republica Moldova și Diaspora, candidatul proeuropean are aproape 36% din totalul voturilor, față de 32,7% obținute de filorusul Igor Dodon, actual președinte al țării. Deși rezultatul este surprinzător, Maia Sandu are nevoie de un număr semnificativ de voturi pentru a deveni președinte în turul al doilea, din 15 noiembrie.
Click pe poză, pentru rezultatul actualizat al numărătorii în timp real!
- Maia Sandu a câștigat Chișinăul, votul tinerilor și, la mare distanță, pe cel din Diaspora;
- Igor Dodon a ieșit pe primul loc (35%) strict pe voturile din Republica Moldova, având un avantaj mare în rândul electoratului din Transnistria și Găgăuzia. El a trecut pe poziția secundă numai după centralizarea voturilor venite de la moldovenii care trăiesc în România și UE și care au reprezentat 8% din totalul voturilor, aproape triplu față de Turul I al alegerilor din 2016;
- Pentru turul al doilea, Dodon va încerca să își securizeze voturilor candidaților aflați pe locurile trei și patru, Renato Usatîi (17%) și Violeta Ivanov (6,5%), așadar bătalia este departe de a se fi încheiat;
- Deși pe primul loc, Maia Sandu a obținut acum mai puține voturi decât în Turul I din 2016, participarea totală fiind de 42%, în condițiile pandemiei. Totuși, prezența la vot în Diaspora a fost mare, depășind-o chiar și pe cea din Turul II al alegerilor prezidențiale din 2016
- În turul al II-lea din 2016 au participat la vot peste 1,6 milioane de moldoveni, iar dacă această prezență se va repeta și pe 15 noiembrie 2020, Maia Sandu are nevoie de cel puțin 300 de mii de voturi în plus, pentru a deveni președinte. În Turul II din 2016 ea a primit 766 de mii de voturi, ceea ce a reprezentat atunci puțin sub 48% din voturile exprimate.
Sursa datelor: Comisia Electorală Centrală
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.