Producătorul auto francez Renault, proprietarul Dacia, intenționează să desființeze 1.500 de locuri de muncă în inginerie în Franța, a declarat marți o sursă sindicală pentru Reuters. Agenția de presă notează că până la publicarea știri Renault a refuzat să comenteze informația.
Reducerile de locuri de muncă fac parte din planurile de reducere a costurilor, pe care Renault le-a anunțat luna trecută, prin care vrea să economisească 2 miliarde de euro (2,27 miliarde de dolari) în următorii trei ani.
Renault a anunțat la sfârșitul lunii mai un amplu program de reducere a costurilor, care prevede suspendarea proiectului de creștere a capacității de producție inclusiv la Dacia și concedierea a aproape 15 mii de angajați la nivel global.
În România, Renault planificase o extindere a capacității de producție la Uzinele Dacia, de la 350 de mii de vehicule în prezent, la peste 400 de mii de mașini pe an.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.