2020 a fost cel mai dificil an nu numai din istoria Dacia, dar și a Renault. Compania românească a vândut doar 386 de mii de autovehicule în Europa (-31,7% față de 2019) și 520 de mii la nivel mondial (-29%), în timp ce modelele Renault au înregistrat scăderi de 23-24%, atât în Europa, cât și în lume. Dacia a înregistrat o scădere procentuală a vânzărilor ceva mai mare, dar pe volume mult mai mici, în anul de criză (pentru România) 2000, imediat după preluarea de către Renault.
Raportul consolidat al Grupului Renault pe 2020 anunță o pierdere record de 8 miliarde de euro, după o prăbușire de 12 miliarde de euro a cifrei de afaceri totale (Renault, Dacia și celelalte mărci mai mici).
Pierderea se adaugă la cea de 141 milioane de euro din 2019, pe care Renault o înregistra încă înainte de pandemie, dar 2020 a fost pentru Renault chiar mai prost decât cele mai pesimiste așteptări.
La începutul anului, compania franceză anunța că și va reduce capacitatea de producție cu 25%, renunțând la unele platforme și variante de motorizare, într-o încercare de a tăia costurile de producție cu 3 miliarde de euro.
La începutul acestui an Renault, de altfel ca toți producătorii auto din lume, trece și prin probleme legate de aprovizionare cu cipuri și semiconductori, oprind pentru mai multe zile producția mai multor fabrici, inclusiv la Dacia.
Sursă: Comunicat Renault
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.