Șeful DSU, Raed Arafat, a susținut o conferință de presă în care a detaliat noile măsuri adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Secretarul de stat a precizat că creșele și after school-urile rămân deschise, o măsură menită să permită părinților să meargă la serviciu.
„Ne aflăm într-o situație dificilă și e nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi. Fiecare persoană poate participa la limitarea impactului acestui virus. Fiecare dintre noi poate să fie parte din acest efort. Măsurile sunt menite să reducă impactul virusului. Portul măștii generalizat este una dintre măsurile care ar trebui să reducă răspândirea virusului. Oriunde suntem în spațiu deschis trebuie să purtăm masca. Această măsură dacă este respectată va duce cel mai mult la limitarea răspândirii virusului”, a adăugat Arafat care a precizat că măsurile vor fi reanalizate peste 30 de zile.
Șeful DSU a precizat că guvernul urmează că achiziționeze echipamente în valoare de 67 de milioane de euro, necesare pentru tratarea pacienților bolnavi de Covid (ventilatoare pentru ventilație non-invazivă, sisteme de livrare oxigeno-terapie în flux mare, 3 milioane de teste rapide antigen, concentratoare de oxigen care ne permit să creștem capacitatea de oxigen, zece milioane de seringi, 50 de milioane de măști chirurgicale).
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o serie de măsuri pentru a preveni răspândirea pandemiei de coronavirus, anunțate de Președintele Iohannis înainte de ședința de guvern de joi seara. Grupul de Comunicare Strategică a publicat vineri noapte lista integrală a măsurilor. Astfel, masca devine obligatorie pe tot teritoriul țării, circulația persoanelor va fi restricționată după ora 23, școlile și grădinițele își vor desfășura activitatea online, munca de acasă devine obligatorie atât pentru instituțiile de stat, cât și pentru cele private, acolo unde acest lucru este posibil, iar în companiile unde acest lucru nu este posibil se va lucra în mai multe schimburi, magazinele se închid la ora 21, petrecerile sunt interzise.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.