Liderii PSD reuniți astăzi în ședința Comitetului Executiv Național au votat în favoarea retragerii sprijinului politic pentru Tudorel Toader. Liderul PSD, Liviu Dragnea, s-a arătat nemulțumit în ultima perioadă de activitatea ministrului Justiției, pe care l-a acuzat că a păcălit tot partidul că va da ordonanțele de urgență pe Justiție.
Comitetul Executiv al PSD a decis să îl propună pentru funcția de ministru al Justiției, în locul lui Tudorel Toader, pe deputatul Eugen Nicolicea.
Vicorica Dăncilă a anunțat că pe lângă Tudorel Toader, vor mai fi înlocuiți și miniștrii Fondurilor Europene și Românilor de Pretutindeni. Premierul a anunțat că așteaptă demisia ministrului Justiției și că îi va transmite președintelui Iohannis chiar azi decretele de revocare și numire ale noilor miniștri. „Imediat ce ajung la guvern, voi avea o discuție cu președintele și sper să își dea acordul. Imediat ce ajung la guvern o să-l sun pe președinte. Astăzi o să am o discuție, și vom vedea ce decizie va lua”, a declarat Dăncilă.
Update 15:45: Liviu Dragnea: „Premierul Dăncilă a spus că vrea și speră ca în două zile să se rezolve, ca vineri miniștrii să depună jurământul. Noua propunere de ministru al Justiției nu are trasate sarcinii de la partid, nu mai este cazul de ordonanțe de urgență. Noul ministru al Justiției trebuie să rezolve blocajele din minister cu privire la unele acte normative care țin de programul de guvernare. Să facă ce face orice ministrul al Justiției, să se ocupă de starea justiției din România. Guvernul va respecta prevederile constituționale.
Astăzi în CEx s-au exprimat multe nemulțumiri la adresa lui Toader. Două nemulțumiri, întârzierea actelor normative și discuțiile din spațiul public despre ordonanțe, fără să facă nimic timp de patru luni de zile.
Noi am avut majoritatea de când am câștigat alegerile, avem și acum. A fost decizia noastră să mergem pe o procedură și așa vom merge”.
Update 15:30: Premierul Dăncilă a anunțat că în ședința CEx s-a decis demiterea lui Tudorel Toader și înlocuirea acestuia cu Eugen Nicolicea:
„În urma votului s-a acceptat demiterea lui Toader. Sper eu , dublată de demisie. Voi avea o discuție cu domnul Tudorel Toader. În scurt timp, sper să trimit actele, dar și propunerile pentru noii miniștri la Palatul Cotroceni. La Fonduri Europene, în urma discuțiilor cu președintele Liviu Dragnea, candidatul nostru este Oana Florea. Ministerul românilor de pretutindeni, Liviu Brăiloiu, a stat mult în Spania.
Pentru ministerul Justiției, nu am avut inițial o propunere, pentru că nu știam decizia din CEx, dar am hotărât împreună cu membrii CEx, ca propunerea să fie Eugen Nicolicea.
S-a vorbit foarte mult în spațiul public despre justiție, iar Tudorel Toader ca greșit când a vorbit că va face foarte multe lucruri și nu le-a finalizat. Pentru a adopta un act normativ, trebuie să am acele acte normative pe masa de lucru, să le am în guvern. Nu vreau să facem scenarii, nu știu ce opinie va avea viitorul ministru al Justiției, dar îi voi cere să pună în aplicarea programul de guvernare.
Întrebată dacă cele două OUG sunt prevăzute în programul de guvernare, Dăncilă a răspuns că „nu cred că ați văzut un program în care să fie trecute orice OUG”. În program se spune că vom face dreptate până la capăt. Deci, OUG-urile de care vorbiți, au fost transpuse deja în parlamentul României”.
Update 15:15: Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui, a confirmat informație: Sunt și alte persoane care pot îndeplini această funcție. A fost un vot majoritar pentru Eugen Nicolicea, nu știu dacă este o propunere bună sau nu, dar eu trebuie să respect acest vot. Așa cum se profilează lucrurile, cred că va fi o remaniere sau o restructurare.
Update 15:00: Televiziunile de știri anunță că liderii PSD au decis retragerea sprijinului politic pentru Tudorel Toader, iar propunerea social-democraților pentru funcția de ministru al Justiției este Eugen Nicolicea. De asemenea, Comitetul Executiv al PSD a decis ca propunerile să fie înainte președintelui Klaus Iohannis, iar dacă acesta va întârzia cu numirile, vor merge în Parlament.
Update 12:55: Liderul PSD, Liviu Dragnea și premierul Viorica Dăncilă au ajuns la ședința CEx. Prim-ministrul, întrebat dacă în şedinţă se va lua decizia unei remanieri guvernamentale şi dacă ministrul Justiţiei va fi remaniat: „Suntem guvern politic, vom decide în CEx”. Întrebată dacă îl susţine în continuare pe Tudorel Toader şi dacă liderii PSD au convins-o în legătură cu necesitatea remanierii acestuia, premierul a spus: „Sunt preşedinte executiv al PSD, este normal să discut cu colegii de partid”, conform G4media.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat ieri că nu crede că Tudorel Toader nu a făcut treabă bună: „Întotdeauna dacă vrei să-i găsești unuia bube în cap, îi poți găsi”, a adăugat președintele Senatului.
La rândul său, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a spus ieri: „Mâine voi fi ministru. Voi fi ministru până când în Monitorul Oficial apare un nou ministru. Voi ţine cont de ceea ce va scrie în Monitorul Oficial. Eu plec de la minister când văd în Monitorul Oficial că X e ministru”.
Liviu Dragnea a declarat, cu privire la moțiunea împotriva ministrului Justiției, că senatorii PSD vor vota cum le „dictează conștiința” și că se pare că PSD-ul nu și-l mai asumă.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.