A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu coronavirus pe teritoriul României.
Comunicatul oficial al autorităților:
“Este vorba de pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18 martie la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova. Venise din Franța pe data de 6 martie.
Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).”
Autoritățile urmează să anunțe la ora 13 un nou bilanț privind situația infecțiilor cu coronavirus.
Numărul total al cazurilor era ieri la prânz de 367, dintre care 52 de persoane vindecate.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.