Cotația de referință pentru gazele naturale europene este în scădere pentru a treia ședință de tranzacționare consecutivă, arată Trading Economics. În prezent, se situează în jurul valorii de 190 de euro/MWh, nemaiatinsă de șapte săptămâni. 

Comisia Europeană a anunțat încă de săptămâna trecută că pregătește măsuri pentru atenuarea crizei energetice, iar miercuri va prezenta o versiune a planului mai moderată, care presupune reducerea obligatorie a consumului de energie, impozitarea profitului obținut de companiile din domeniu sau ajutoare de stat pentru întreprinderile din domeniu aflate în dificultate.

De asemenea, depozitele UE de gaze naturale sunt în prezent umplute la 84% din capacitate, iar ritmul de înmagazinare a fost unul mult mai rapid decât cel anticipat, fapt ce a influențat cotația.

Însă rămân în continuare incertitudini legate de reluarea livrărilor din Rusia prin gazoductul Nord Stream 2, care au fost sistate pe termen nedefinit. Din această cauză, prețul gazelor europene a deschis săptămâna trecută în creștere cu 30%, la 280 de euro/MWh.

Date/Grafic: Trading Economics

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday