Anunțul privind succesul vaccinului a crescut acțiunile Pfizer cu aproape 15%. Bourla a vândut acțiuni cu valoarea totală de 5,6 milioane de dolari, la aproape cea mai mare valoare atinsă de acțiunile companiei din ultimul an. Vânzarea lui Albert Bourla făcea parte dintr-un plan adoptat pe 19 august, menționează compania, care este obligată să raporteze astfel de tranzacții.
Pfizer a confirmat că vânzările de acțiuni ale lui Bourla făceau parte dintr-un plan care permite acționarilor mari și persoanelor din interiorul corporațiilor cotate la bursă să tranzacționeze un număr prestabilit de acțiuni la un moment convenit.
Luni, Pfizer și partenerul său german BioNTech au declarat că vaccinul dezvoltat s-a dovedit eficient la peste 90% din cazuri. Cele două companii farmaceutice sunt primele care au raportat rezultate pozitive în stadiile finale ale dezvoltării unui vaccin împotriva coronavirusului.
Pfizer lucrează deja la un vaccin alternativ sub formă de pulbere pentru a elimina cea mai mare problemă a actualului vaccin, care constă în depozitarea la temperaturi extrem de scăzute.
Sursă alternativă: Businessinsider.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.