România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și a Georgiei în Uniunea Europeană. Locul acestor parteneri ai UE este în interiorul familiei europene, iar România va face tot posibilul ca acest lucru să devină realitate”, a scris președintele Klaus Iohannis pe Twitter.

Totodată, președinții altor opt națiuni din Europa Centrală și de Est au cerut luni seară statelor membre UE să acorde imediat Ucrainei statutul de țară candidată la aderarea la blocul comunitar, potrivit unei scrisori deschise publicată luni.

Noi, președinții statelor membre UE: Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonă, Republica Slovacă și Republica Slovenia considerăm că Ucraina merită să primească o perspectivă imediată de aderare la UE”, se precizează în scrisoare.

Ieri seară, președintele Zelenski a semnat o cerere formală de aderare la UE a Ucrainei, în locul în care se adăpostește de atacurile rușilor. Acesta a declarat anterior că speră într-o admitere excepțională, în procedură de urgență a țării sale.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday