Proiectul de lege inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost adoptat de Parlament pe data de 10 iulie. Inițial, în Camera Deputaților proiectul a picat la votul final, unde nu a adunat suficiente voturi pentru o lege organică.

În sesizarea depusă de Klaus Iohannis se precizează că ,,în cuprinsul aceluiași act normativ se regăsesc două dispoziții contradictorii cu privire la momentul până la care Agenția Națională de Integritate poate evalua diferențele semnificative de avere, existența unor conflicte de interese sau a unor stări de incompatibilitate.

Mai mult, art. 25 alin. (5) nou introdus prin legea criticată conduce la imposibilitatea Agenției Naționale de Integritate – instituție cu competență unică în materia evaluării declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților, urmată de confirmarea/infirmarea instanțelor de judecată – să mai evalueze și să sancționeze nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese.

Întreaga sesizare aici.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday