Anunțul privind convocarea la consultări a fost făcut săptămâna trecută de Elena Calistru, de la organizația Funky Citizens. Klaus Iohannis a trimis atunci invitații mai multor reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale pentru consultări privind referendumul.
Potrivit agendei oficiale publicată de Administrația Prezidențială consultările urmează să înceapă la ora 15:00. Convocarea la consultări vine după ce președintele a declarat, la o dezbatere organizată de Festivalul OneWorld, că este „aproape hotărât” să convoace referendum în 26 mai: „Lucrăm deja intens la asta, analizăm datele, variantele, partea legală. Eu sunt aproape hotărât să convoc referendum pentru data de 26 mai, când avem alegeri europarlamentare”.
Ieri, judecătorul Cristi Dănileț a anunțat că miercuri vor avea loc consultări la Cotroceni și cu reprezentanții magistraților. Potrivit acestuia, consultările vor avea loc miercuri de la ora 17:00: ,,Reprezentanții magistraților (asociații profesionale și instituții judiciare) sunt invitați să aibă o discuție cu Președintele țării pe tema reformei justiției și a referendumului pe justiție. Voi participa și eu la întâlnire”.
Întrebat despre un posibil referendum, liderul PSD Liviu Dragnea a spus: ,,Eu de abia aștept să organizeze (președintele) referendumul. Va fi un prilej foarte bun să răspundă și la alte întrebări, ca, de exemplu, câte case furi de la stat ca să ajungi președinte?”.
Acum o săptămână peste 20 de ONG-uri i-au solicitat președintelui Iohannis să convoace referendum pe 26 mai, în ziua alegerilor europarlamentare, și au propus câteva modele de întrebări.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.