Șefu statului a susținut o conferință de presă la Palatul Cotroceni, a doua din această săptămână, în ziua în care s-au înregistrat 4.848 de cazuri noi de coronavirus în România, un nou record.
Iohannis consideră că alegerile parlamentare „sunt esențiale nu ca obiectiv în sine, ci pentru că reprezintă singura opțiune democratică validă, care să ne permită un nou legislativ reprezentativ”.
Președintele a atacat din nou PSD despre care a spus că a blocat unele măsuri de combatere a pandemiei și a adoptat legi populiste, care ar putea duce țara în cea mai gravă criză economică.
„Pentru a vedea nivelul de toxicitate să ne uităm că celebrul autor al OUG 13 a fost votat ca președinte al Consiliului Legislativ. După cum ne-a obișnuit în ultimii 30 de ani PSD în ciuda încercărilor de a-și cosmetiza imaginea, rămâne același partid nereformat”, a adăugat acesta.
Referitor la situația epidemiologică, șeful statului a precizat, întrebat fiind de reporteri dacă ia în calcul carantinarea unor județe, că propunerea trebuie să vină de la experți, dar că nu își dorește carantinarea Bucureștiului.
Declarațiile Președintelui (live text):
Mâine va fi ultima zi în care se pot depune candidaturile pentru alegeri. Intrăm în linie dreaptă, data de 6 decembrie a fost stabilită deja conform legii. Vreau să fie clar pentru toată lumea, pentru că am observat că unii politicieni propagă cu insistență că cineva vrea organizarea alegerilor în ciuda situației și că ele se pot amâna.
Nimic mai fals! Alegerile parlamentare sunt esențiale nu ca obiectiv în sine, ci pentru că reprezintă singura opțiune democratică validă, care să ne permită un nou legislativ reprezentativ. Alegerile nu trebuie amânate pentru ca un partid sau altul să se simtă mai bine pregătit. Alegerile trebuie să aibă loc la termen. Este fundamental pentru modul în care vom gestiona la începutul anului viitor pandemia, dar și pentru perioada post-pandemie, de reconstrucție.
O majoritate solidă, un guvern susținut de ea, pentru implementarea reformelor necesare dezvoltării. Actuala majoritate pesedistă este una ilegitimă, care nu mai reflectă de o bună bucată de timp voința reală. Ce a făcut această majoritate toxică din martie? A pus umărul la rezolvarea crizei? Nu! Actuala majoritate a blocat unele măsuri de combatere a pandemiei și a adoptat legi populiste, care ar putea duce țara în cea mai gravă criză economică.
Pentru a vedea nivelul de toxicitate să ne uităm că celebrul autor al OUG13 a fost votat ca președinte al Consiliului Legislativ. După cum ne-a obișnuit în ultimii 30 de ani PSD în ciuda încercărilor de a-și cosmetiza imaginea, rămâne același partid nereformat.
Pesediștii își recompensează servanții care au servit cu obediență partidului. Totul pentru ai lor, nimic pentru cetățeni. Sfidarea lor e intolerabilă, lucrurile nu mai pot continua așa.
Trebuie să fim onești, să spunem lucrurilor pe nume. Actuala situație epidemiologică e îngrijorătoare, dar pandemia nu va lua sfârșit nici în ianuarie, februarie, martie, așa cum fals lasă să se înțeleagă cei care susțin amânarea.
Mecanismele democratice nu trebuie blocate. Mandatul parlamentarilor se termină, dacă nu au loc alegeri parlamentarii nu mai pot vota decât legi simple, nu și organice. Ar fi catastrofal să nu avem parlament funcțional!
Tocmai pentru că ne aflăm în criză sanitară, că e o perioadă foarte dificilă economic și social trebuie să facem tot posibilul ca țara să nu rămână fără un legislativ cu puteri depline.
S-a desfășurat deja un scrutin în condiții fără precedent. A fost o premieră nedorită de nimeni, un proces în condiții sanitare. S-au luat toate măsurile pentru reducerea la minim a pericolului. Acum, cu experiența, putem corecta erorile inerente și să îmbunătățim organizarea.
Procesul de votare nu presupune probleme majore, dar campania implică o atenție sporită, multă prudență. Au fost stabilite deja reglementări mai stricte pentru campanie, gândite pentru a limita semnificativ expunerea. Spre deosebire de anii trecuți, avem avantajul erei digitale, fapt care permite partidelor promovarea online, dar și prin intermediul presei.
Firesc, sunt preferabile și mult mai sigure pentru toți evenimente de campanie virtuale, nu cele clasice. Recomand candidaților să se orienteze spre aceste canale alternative, nu din ușă în ușă.
E evident că nu poate fi vorba de adunări populare, solicit autorităților responsabile să fie mult mai vigilente în a nu permite încălcarea regulilor. Orice abatere trebuie aspru și rapid sancționată!
Dacă se respectă normele vom putea avea o viață democratică activă, chiar și în aceste condiții.
Întrebări și răspunsuri:
Î: Având în vedere că urmează pragul de 5.000 de cazuri pe zi, dar și apelurile pentru lockdown, luați în calcul carantinarea unor județe?
K.I.: Propunerea trebuie să vină de la experți. Nu am auzit propuneri pentru capitală, sau județe, dar am avut situații pe localități. Eu nu-mi doresc să ajungem la carantinarea Bucureștiului.
Î.: Ați vorbit despre numirea în funcția de președinte a Consiliului Legislativ. PNL și USR se acuză reciproc în urma votului. Astăzi liberalii susțineau că nu mai pot face alianță cu un partid care l-a susținut pe Iordache. Cum vedeți disputa? Considerați că este amenințată o posibilă alianță?
K.I.: Nu cred că e amenințată, dar cred că această alegere a făcut să fie lumea atâta de supărată încât încearcă să caute vinovați, în loc să caute soluții. Este ciudat, dacă s-ar certa, fiindcă în definitiv aici a câștigat PSD și cred că între timp a devenit foarte clar că nu se poate continua așa.
Î.: Șeful cancelariei Casei Albe declara că vor exista dezvăluiri privind conexiunea românească a lui Hunter Biden. Ce informații aveți?
K.I.: Niciuna despre acest personaj. Dacă apar date vom declara. La acest moment nu am nicio informație.
Î.: Ați spus în legătură cu decizia carantinării că propunerea trebuie să vină de la experți. Am văzut incompetența celor din București, creșele și afterschool-urile au fost închise, apoi redeschise. Așa a fost și la Iași, pelerinajul. La începutul pandemiei v-ați implicat direct, lucrurile au fost mai bine ținute sub control. De ce v-ați derobat de răspundere? De ce nu procedați la fel, atât dvs cât și guvernul Orban care a aruncat responsabilitatea pe autoritățile locale?
K.I.: Am rămas destul de decident pot să vă spun, dar este evident că unele autorități s-au bâlbâit. E puțin spus. E clar că autoritățile trebuie să-și intre mai bine în rol. Să prevadă evenimentele, să le explice. Lucrurile sunt duse pe local pentru că acolo se ia decizia pentru fiecare localitate. E mai eficient, dar e relativ puțin obișnuit pentru noi. Principiul subsidiarității e valoros și important, la noi unele autorități mai au mult de învățat.
Î.: Dar într-o situație gravă, nu considerați că ar fi necesară revenirea la o asumare a deciziei la vârf? Cele locale ezită.
K.I: Se vor învăța.
Î: Susțineți necesitatea alegerilor parlamentare. La fiecare săptămâna cazurile cresc. În plus, spuneați că acțiunile din campanie reprezintă un risc. Premierul spunea că acestea nu prezintă niciun risc. Susțineți necesitatea organizării lor indiferent de creștere, de exemplu 7000 de cazuri pe zi.
K.I.: Indiferent nu mă caracterizează, eu nu rămân niciodată indiferent. Da, susțin că e important să le organizăm, în condiții de pandemie, cu respectarea normelor impuse.
Î.: Acum că mai sunt 24h până la închiderea listelor, dimensiunea reală a traseismului e tot mai evidentă. Puteți avea încredere în oameni care au trecut prin 5 partide? Intenționați să propuneți interzicerea, un mandat imperativ?
K.I.: Un mandat imperativ nu vrea să impună cineva, cu astfel de mandate esența democrației dispare. Dar da, pot să vă spun franc și pe față, dacă ajungem să decid și eu ce scriem în Constituție, fiți siguri că vom scrie acolo ceva despre interzicerea traseismului. Acest traseism falsifică rezultatul votului popular. Oamenii aleg partide, apoi se amestecă, dispar majorități, apar majorități. Nu așa trebuie gândit. Trebuie să ne trezim și să facem ordine în această harababură parlamentară.
Î.: Ați declarat că alegerile parlamentare nu trebuie amânate. Știți că întreg guvernul candidează, cu doar 2 excepții. Nu considerați că activitatea guvernamentală va fi afectată? Le-ați trasat sarcini, indicații?
K.I. Este evident că pentru guvernanți vine o perioadă mai dificilă, dar mie mi se pare normal, normal ca majoritatea din guvern să fie parlamentari. Altfel, ajungem foarte repede la un guvern de esență tehnică, e posibilă, dar doar în situații foarte speciale. În mod uzual, nu doar la noi, marea majoritate a membrilor guvernului sunt și parlamentari.
Î.: Cum evaluați lipsa de comunicare a autorităților care gestionează pandemia, că nu există conferințe de presă. Azi aproape 5000 de cazuri, nu ar fi fost portivită o ieșire organizată, cu dialog?
K.I.: Da, vă dau dreptate. Cu siguranță vor învăța pe parcurs, să fie mai deschise față de media. Politicianul se exprimă prin media și da, pot recomanda cu căldură autorităților să se adreseze mai frecvent și deschis opiniei publice.
Î.: După ce Libertatea a dezvăluit că DSP a raportat zero infecții nosocomiale, azi ministrul a anunțat o evaluare. Au trecut 5 ani de la Colectiv. Au trecut 9 luni de la începutul pandemiei. Cum apreciați că abia acum începe o evaluare?
K.I.: Colegul dvs a întrebat ceva concret. Asta am obținut, vă pot pune la dispoziție. Mi se pare o temă de o gravitate deosebită. Despre evaluare vă spune ministrul Sănătății.
Î.: Dvs. ați declarat că ați apelat la toate măsurile legale pentru a bloca demersurile PSD de modificarea a Legilor Justiției. PNL a rămas în sală la votul pentru Consiliul Legislativ, deși au văzut că nu pot face față pentru că erau prea puțini. Considerați că ar fi trebuit să iasă din sală pentru a bloca această numire? Era suficient să iasă doar 10.
K.I.: Ar fi fost o variantă bună. Nu știu de ce nu au făcut-o, nu am discutat cu ei, nu are președintele această atribuție. La proxima ocazie voi pune această întrebare.
Î.: Medicii specialiști își exprimă îngrijorarea, consideră că ne apropiem de momentul în care nu mai putem ține pandemia sub control. Ne permitem un blocaj?
K.I.: Nu discutăm la nivel de conducere despre un așa numit lockdown, adică închiderea tuturor activităților, ci căutăm soluții pentru îngrădirea răspândirii virusului și continuarea activităților esențiale. Și eu sunt foarte îngrijorat, dar trebuie să găsim un fel de a continua. Avem pandemie, se termină mandatul Parlamentului, trebuie să votăm dar în condiții foarte speciale. Trebuie să creștem locurile ATI. Toate trebuie făcute în același timp fiindcă a închide țara nu e o soluție. O închidem, apoi ce facem? Iarăși începem de la zero. Trebuie găsit un just echilibru.
Î.: Parlamentul European a adoptat un raport prin care se reafirmă angajamentul pentru sprijinirea Republicii Moldova. La 1 noiembrie vor avea loc alegeri prezidențiale. Considerați că reprezintă un test pentru democrație?
K.I. Nu e treaba președintelui să facă o evaluare a scrutinului din altă țară. Sunt politicieni acolo, experți, sunt foarte mulți care sunt interesați, noi suntem extrem de interesați de consolidarea democrației de acolo. Toată lumea ar face bine să contribuie la un scrutin cât mai bine organizat.
Î.: În legătură cu consecințele numirii lui Florin Iordache. Spuneați că parlamentarii trebuie să se concentreze pe soluții. Considerați că PNL și USR trebuie să se sincronizeze pentru a corecta numirea?
K.I. Dacă există o soluție constituțională trebuie aplicată.
Î. Vedem că ministrul Sănătății se deplasează zilnic în țară, dar problemele sunt departe de a fi rezolvate. Sunt reproșuri referitor la vaccinuri gripale, locuri în spitale. Considerați că ministrul își face treaba corect?
K.I. Nu este treaba mea să evaluez activitatea lor, și în niciun caz în public. Pot să spun că ministrul Tătaru se străduiește foarte tare să cunoască situația în teren, să găsească soluții.
Î.: Cătălin Drulă, unul din liderii USR, spunea că Orban a picat testul loialității după ce a acuzat USR că a votat pentru Florin Iordache, deci USR nu mai e dispus să colaboreze. Dacă USR va condiționa un alt premier, nu Ludovic Orban ce veți face?
K.I. Nu comentez spusele unor politicieni. Povestea asta se încadrează în povești de campanie.
Î.: Ludovic Orban rămâne prima variantă?
K.I.: Da.
Î.: Având în vedere cifrele de azi considerați oportună o testare în masă? Dacă nu, de ce?
K.I.: România nu are capacitatea pentru testare în număr foarte foarte mare. Ar însemna sute de mii de testări zilnice, practic nu se poate. Nu avem dotările, personalul. Testarea în masă nu e recomandată decât de persoane care vor să pară interesante. E recomandat să testăm toate cazurile posibile. Se face anchetă și sunt testări. Că am ajuns la 37 de mii de teste pe zi e un lucru de apreciat dacă ne gândim de unde am pornit.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.