Președintele Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă, în urma vizitei la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. A declarat că va ține consultări cu partidele politice luni de la ora 12: “Nu putem să stăm peste iarnă fără guvern, suntem în pandemie, în plin val 4”.
Consultările vor avea loc după următorul program:
- Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
- Ora 13:00 –Partidul Social Democrat (PSD);
- Ora 14:00 – Uniunea Salvați România (USR);
- Ora 16:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
- Ora 16:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
- Ora 17:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.
Principalele declarații ale președintelui Iohannis:
- Probabil, majoritatea ați aflat că a avut loc o moțiune de cenzură și guvernul, cum se spune colocvial, a fost dărâmat de politicieni care au vrut să arate că au voturi suficiente ca să dărâme guvernul. Nu au nicio gândire pentru ce urmează după. Evaluarea mea, oricât de trist ar suna, este că acest guvern a fost victima unor orgolii politicianiste, care nu au în spate nicio gândire pentru România sau pentru români. Cum s-a ajuns aici? USR care s-a dat mare partid reformist a abandonat guvernarea din motive de ei știute, ceea ce nu a fost bine, dar s-a mai întâmplat ca partide să plece de la guvernare.
- Pentru USR n-a fost suficient, s-au aliat cu PSD și AUR și au dărâmat guvernul. Trebuie să găsim o ieșire din criză pentru guvernul este victima orgoliilor. Pașii constituționali se cunosc. Voi invita partidele la consultări și voi încerca împreună cu cei mai maturi, responsabili, să găsim o ieșire din criză.
- Am decis că voi organiza runda de consultări luni, de la ora 12, cu partidele parlamentare. Nu știu dacă prima rundă va duce la o soluție, dar personal, sunt total implicat și eu sunt hotărât să găsesc cu partidele mature o ieșire din criză.
- Nu putem să stăm peste iarnă fără guvern, suntem în pandemie, în plin val 4, pentru că prea puțini români s-au vaccinat. Suntem într-o criză globală a energiei. Sunt nenumărate probleme ce trebuie rezolvate de un guvern cu puteri depline.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.