Prim-ministrul a precizat însă că în momentul de față nu suntem în situația carantinării vreunui județ. „Deocamdată nu s-a luat nicio astfel de măsură, dar dacă se va impune, nu vom ezita s-o luăm. La ora actuală sunt localități sub urmărire, supraveghere, dar nu e demarată procedura pentru carantinare nicăieri. În Argeș sunt 3 localități sub evaluare”, a adăugat aceasta.
Principalele declarații:
- În cadrul analizei efectuate am solicitat câteva lucruri extrem de importante pentru a crește eficiența luptei contra pandemiei. DSP-urile vor trebui de urgență să emită toate deciziile pentru persoanele diagnosticate, care fie nu s-au internat, fie au ieșit la cerere din spital înainte de a fi vindecate.
- E vorba despre peste 4.500 de persoane pentru care nu am avut temei să dispunem izolarea, evaluarea și tratamentul fie în spital, fie la domiciliu.
- De asemenea, accelerarea anchetelor epidemiologice privitoare atât la cazurile pozitive, cât și la persoanele care urmează să fie diagnosticate. E important să se emită deciziile administrative pentru dispunerea izolării pentru orice contacți.
- Am solicitat și intensificarea acțiunilor de control, mobilizarea tuturor angajaților pentru a intensifica prezența în teren și pentru a emite sancțiuni pentru cei care nu respectă legea.
- Poliția va trebui să susțină DSP pentru identificarea rapidă a persoanelor.
- Am accentuat necesitatea de a pregăti deciziile pentru toate situațiile necesare.
- Ne confruntăm cu o creștere semnificativă a riscului de transmitere în comunități. La 1 iunie aveam cel puțin un caz în 350 de localități, astăzi e cel puțin un caz în 954 de localități, în ultimele 14 zile.
- Am dat un semnal foarte clar de fermitate, în aplicarea regulilor în instituții, indiferent de activitate, toți trebuie să le respecte.
- Trebuie ca cetățenii să respecte regulile, așa se poate limita pandemia.
- O dată cu intrarea în vigoare a legii se poate dispune carantina locală sau pe zone unde e o răspândire semnificativă.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.