Trupele ruse s-au mobilizat deja în regiunea de est a Ucrainei, pe care Rusia a recunoscut-o acum ca fiind “independentă”, potrivit prim-ministrului Letoniei, țară membră NATO, și a unor surse familiare cu cele mai recente evaluări ale serviciilor de informații americane.
“Conform informațiilor pe care le dețin, Putin mută trupe suplimentare și tancuri în teritoriile ocupate din Donbass”, a declarat Arturs Krišjānis Kariņš pentru CNN. “După orice definiție, aceasta este o trecere a unui teritoriu suveran într-o țară vecină”.
Întrebat dacă se referă precis la trupe rusești suplimentare de la momentul în care Moscova a recunoscut autonomia celor două regiuni separatiste Donețk și Luhansk la începutul acestei săptămâni, Kariņš a răspuns: “Da, asta este exact ceea ce observăm”.
Alte două surse familiare cu serviciile de informații americane au confirmat pentru CNN că trupe ruse suplimentare au trecut, într-adevăr, granița în regiunea Donbass, după anunțul președintelui rus Vladimir Putin.
Potrivit unui înalt oficial american, Rusia a desfășurat una sau două așa-numite grupuri tactice de batalion, principala formațiune de luptă a Rusiei, fiecare dintre acestea cuprinzând în medie aproximativ 800 de militari.
Sursă: CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.